Obiceiul țerii
În 1913, publicând monumente epigrafice de la Troesmis,
Vasile Pârvan descrie condițiile de descoperire:
«În apropierea comunei Turcoaia, la sud de Iglița
(Troesmis). Locuitorul Petcu Slave a găsit în anul 1904, întâmplător, pe
pământul său de cultură așezat ca la vreo 1500 m de raza comunei, un zid de
piatră gros de c. 0,55 m, pe care l-a distrus până la o adâncime de 1.70 m și
pe o lungime de c. 3.50, scoțând
după obiceiul țerii toate pietrele, pentru a le folosi la vreo clădirea
de-a sa.»
Arheologul profită de ocazie și se lamentează suplimentar
într-o notă de subsol, deplângând starea de fapt și nepăsarea cronică a
autorităților:
«Socotesc ca o datorie de conștiință să protestez și cu
acest prilej împotriva vandalismelor dela Celei, unde subt ochii jandarmilor și
ai autorităților comunale, cu toate intervenirile noastre repetate, atât prin
Ministerul Instrucțiunei cât și direct la inspectoratul general al
Jandarmeriei, distrugerea importantelor resturi antice de la cetate (castelul
antic) și de subt sat (orașul civil antic), continuă absolut neturburată». (V.
Pârvan, Descoperiri nouă din Scythia Minor, în Analale Academiei Române, seria
11, tom XXXV, Mem. Secț. Ist., București, 1913, p. 491, n.1.).
Fenomenul are rădăcini adânci în civilizația locală, după
cum se poate vedea din jurnalul cancelarului Transilvaniei, Bethlen Miklós.
Acesta, studiind arhitectura în Germania, își construiește singur castelul pe
moșia de la Sânmiclăuș (comuna Șona, județul Alba). Să-l lăsăm să vorbească pe
întreprinzătorul nobil transilvan:
«În ăst an 1668, în mai, m-am apucat să așez pietrele
casei din Sânmiclăuș (…). 1. Domnul a arătat într-un mod miraculos, prin
scurmătură făcută de un porc și printr-un porcar, la hotarul de către Glogoveț,
fundamentul unei cetăți păgâne, din pietrele căreia s-a format grosul. Asta
trebuie să fi fost o construcție cumplit de veche, căci nici din istorie, nici
din acte, nici din tradiții nu i-am putut da de urmă; n-am găsit nici o piatră
sculptată, nici un document scris; avea un perete grozav de compact și atât de
puternic, încât mai ușor se crăpa piatra de râu rezistentă decât varul; săparea
sa a înghițit fier mult, pe ea au crescut stejari groși de rotunjimea unui
butoi de patruzeci. Omul acela mi-a înfățișat-o pentru trei forinți și grâu opt
banițe; întâi vătaful aproape că a omis-o și până-ntr-a treia zi nu a
descoperit acolo decât praf de var și bucăți mici de alabastru; noi însă,
discutând pe urmă cu tatăl meu, am trimis acolo o sută de oameni, poruncindu-le
să taie de-a curmezișul muntele pe vârfu-i și astfel am dat de fundament. Avea
un perimetru de șaizeci și opt de stânjeni și o formă, în funcție de loc,
ovală, având la cele două capete câte un turn din care cel de către
vârful muntelui era compact de un stânjen și jumătate. Dacă Domnul nu
ne-ar fi arătat asta, cred că nimic nu era cu casa aceea (…)». (Nicolae
Bethlen, Descrierea vieții sale de
către el însuși, trad. Francisc Pap, Cluj-Napoca, 2004, p. 123).
Petcu Slave a distrus zidul unei case din municipium
Troesmense iar Nicolae Bethlen a devalizat cetatea medievală de la Glagoveț
(jud. Alba). În ciuda legislației îmbunătățite nu s-a schimbat mare lucru
privind protecția patrimoniului arheologic. Omul simplu din România distruge și
refolosește vestigiile găsite pe pământul său sau distruge și ascunde urmele
distrugerii. Autoritățile se prefac că protejează patrimoniul, iar arheologii
se lamentează și protestează în note de subsol sau pe facebook. După obiceiul
țerii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.