La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


luni, 7 octombrie 2013

NOTE ZILNICE

Realități postmoderne

Începutul săptămânii mi-a fost ocupat de o prestigioasă întâlnire științifică. Nu e nimic ironic aici, chiar au fost prezenți mari profesori ai domeniului, nume cu rezonanță din Europa. Într-o sală construită și decorată în secolul al XIX-lea se discutau detaliile și mărunțișurile istorice și filologice ale antichității greco-romane, se făcea risipă de erudiție, în timp ce, afară, colegi mai tineri, îmbrăcați în războinici daci, soldați romani și gladiatori se luptau în ploaie și răcneau animalic din toți plămânii. Am avut revelația disjuncției între lumi: lumea de ieri, în aulă, lumea de azi, afară. Și eu sunt prins în lumea de ieri și nu mă deranjează absolut deloc. Atât doar că odată cu înaintarea în vârstă mintea se sclerozează și ideile se solidifică. Dialogul cu un profesor în vârstă este ca și cum ai vorbi cu un clopot de bronz. Orice argument aduci nu îl poți convinge, el va răspunde sonor și va reacționa reverberându-și obsesiile. Dar nu trebuie generalizat, sunt și profesori în vârstă fără orgolii, frustări și cu minte elastică. Doar că sunt mai rari în peisaj.
Ieri m-am dus să arunc gunoiul la container și m-a frapat următoarea imagine: un om al străzii zdrențăros, aplecat peste marginea containerului, răscolea cu dreapta în gunoi, în timp ce purta o conversație telefonică (cu stânga își ținea telefonul mobil la ureche).
Într-una din zilele trecute un băiat de 13 ani a întârziat un pic la un restaurant unde ne întâlnisem pentru un eveniment. Care a fost primul gest? Să verifice dacă este wireless în spațiul respectiv. Mai demult, când internetul era accesibil doar broadband râdeam de unii obsedați de conexiunea la internet și ziceam că sunt cu cablul tras în venă. Copiii de azi cu smartphone-uri, cu tablete, IPod-uri și alte gadget-uri nu mai pot trăi decât înconjurați de un halo de unde emise de un router wireless. Internetul permanent oferă un acces instant la informație și noi, ăștia mai expirați, ne mirăm de ce nu mai învață și nu mai citesc copiii cum învățam și citeam noi. De ce nu mai rețin lucruri esențiale prin procedee mnemotehnice demne de aezii epocii arhaice grecești. Păi, la ce bun, dacă este wireless și poți verifica ceva din două în două minute pe wikipedia? Ei sunt în era informației, cu o eră înaintea mea. Ca și cum ar fi avansat la epoca metalelor și eu am rămas un profesor prăfuit din epoca pietrei șlefuite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.