Ploile de dincolo de vreme
Inițial, când am văzut ca vine vacanța, mi-am zis că mă
duc la Librarium (cea mai bună librărie din Cluj) și îmi cumpăr un braț de
romane și memorii, ca să am ce citi în lunile de vară. Am renunțat pentru că în
biblioteca mea nu mai e loc să pui o foaie, nu o carte. Așa că m-am dus la
părinții mei și am scotocit acolo după niște romane românești vechi de prin
anii ’70 – ’80 și traduceri tot de pe-atunci.
Am citit o carte cu activiști scrisă de un autor pe care
îl studiam la școală în anii ’80, membru al CC al PCR și al MAN, un personaj
care azi este directorul Editurii Academiei: D. R. Popescu
(http://ro.wikipedia.org/wiki/D.R._Popescu), Ploile
de dincolo de vreme (1976). Am crezut că o să îmi placă, dar
m-am înșelat. Care e mesajul acestei cărți despre probleme de conștiință ale
activiștilor care au colectivizat satele în anii ’50, despre traumele produse
de instalarea lumii noi? O carte cu tovarăși bătrâni sau morți și isprăvile lor
din tinerețe în sate din mijlocul Ardealului, tovarăși apelați cu numele de
familie: Gălătion, Butiseacă, Calagherovici. Intriga este de roman polițist,
construită în jurul unei crime (de fapt, tentative de crime) unde o Elodia
șaptezecistă (Lilica, fata lui Dinache) este ucisă de un Cioacă îmbătrânit
(activistul Moise cu multe păcate și conștiința pătată). Tocmai am aflat că
Lilica, aruncată de pe un pod în apa inexistentă Amireș (Arieș + Mureș?), a
supraviețuit. Sau s-a aruncat singură.
Care e, de fapt, problema activistului Moise? Faptul că
oamenii nu acceptă și nu înțeleg noua realitate construită de revoluția
proletară? Că țăranii bolnavi de gălbinare continuă să manânce pureci pe care
îi cumpără de la țiganii din șatră? E cam aceeași problemă cu cea a lui Chilian
din Francisca lui N. Breban care are revelația că țăranii deveniți muncitori
și-au transportat în noua lume vechea lor realitate. Că omul nu devine om nou așa ușor, că lumea populară /
socialistă instalată prin revoluția proletară este complet și definitiv
utopică. Adică nevrozele activiștilor bătrâni se datorează conștientizării
faptului că au luptat pentru cai verzi pe pereți, că au torturat și ucis pentru
cai verzi pe pereți.
De ce mă chinui, oare, cu asemenea romane? De ce oare pierd vremea ca să
mai citesc cărțile astea prăfuite care vorbesc despre o lume complet
neverosimilă? Deși știu că a existat, că am trăit un pic în ea, rămân la
părerea că pentru un adolescent ea pare inventată: e o lume distopică
totalitară ficțională ca în cărțile și filmele cu societăți post-apocaliptice,
ca în 1984 sau Brasil.
Notez cântecul țiganilor
de la crama din Alba Iulia: Ce
ne facem noi, țiganii / Dacă vin americanii? / Că ne scoate din service / Și ne
pușcă cu alice… Și așa s-a și
întâmplat: mulți au ajuns șomeri, iar unii au fost scoși din programa școlară. Sic transit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.