BABILONIAKA

Din Biblioteca lui Photius

"Am citit de Iamblichos un roman care pune în scenă o istorie de dragoste. A expus indecența mai puțin complezent decât Achilleus Tatius, dar a manifestat mai multă impudoare decât fenicianul Heliodor. Cei trei scriitori au, în fond, același scop, anume să pună în scenă istorii de amor, dar Heliodor o face mai serios și mai reținut în limbaj, Iamblichos cu mai puține dintre aceste calități și Achilleus cu o indecență și o lipsă de pudoare care depășește limitele.

Stilul său este curgător și ușor și ceea ce are mai strident nu se transformă în vigoare, ci într-un fel de moliciune indolentă.

Iamblichos deci, pentru calitatea vocabularului său, a construcției și a acțiunilor povestirilor sale, merita să-și demonstreze abilitatea și forța sa de scriitor în subiecte mai serioase, și nu în aceste invenții umoristice.

Personajele dramei pe care o inventează el sunt Sinonis și Rhodanes: ea este frumoasă, el este frumos, ei se iubesc și se căsătoresc.

Și Garmus, regele Babilonului, a cărui soție este moartă, află despre Sinonis și o presează să-i devină soție. Sinonis refuză, și din cauza acestui refuz, devine prizonieră, și este legată cu un lanț cu zale de aur. Rhodanes, din cauza acestei iubiri, este crucificat de către Damas și Sakas, eunuci în serviciul regelui, dar este eliberat de către Sinonis și fug amândoi, el de crucificare și ea de căsătorie. Din cauza fugii lor, lui Sakas și Damas li se taie urechile și nasurile și sunt trimiși pe urmele fugarilor; ei se separă și încep să îi caute.

În scurt timp însoțitorii lui Rhodanes sunt găsiți la marginea unei câmpii de către Damas care îi urmărea; un trădător i-a deconspirat pe păstori care, torturați și constrânși, au divulgat câmpia unde Rhodanes a găsit aurul a cărui existență i-a fost revelată de către inscripția stelei cu leu.

Un spectru în formă de țap i se arată lui Sinonis; din cauza aceasta ea părăsește câmpia oamenilor lui Rhodanes. Damas, care găsește cununa vegetală a lui Sinonis, i-o trimite lui Garmus pentru a-l consola.

În fuga lor, însoțitorii lui Rhodanes găsesc o bătrână într-o cabană; ei se ascund într-o peșteră cu două ieșiri și care era adâncă de 30 de stadii; intrarea ei era ascunsă de un tufiș. Oamenii lui Damas își fac apariția; o interoghează pe bătrână, care, la vederea unei săbii fără teacă, se face dispărută. Caii lui Rhodanes și Sidonis sunt luați; o trupă cercetează locul unde Sidonis și Rhodanes erau ascunși; scutul din bronz al uneia dintre gărzi cade deasupra deschiderii grotei și ecoul crevasei trădează ascunzătoarea; se sapă în jurul deschiderii. Damas începe să strige; cei care se ascundeau în peșteră îl aud; ei au fugit spre adâncimile peșterii și au ieșit pe cealaltă deschidere. Apoi, un roi de albine sălbatice îi atacă pe cei ce săpau; mierea picurase, de asemenea, și pe fugari; ori albinele erau otrăvitoare, ca și mierea lor, pentru că mâncaseră șerpi; înțepându-i pe cei care se aflau în jurul intrării în peșteră, ele răniră și chiar uciseră câțiva.

Învinși de foame însoțitorii lui Rhodanes au gustat mierea; au probleme intestinale și cad, ca niște cadavre, la marginea drumului; soldații fug, încolțiți de albinele care îi atacă dar îi urmăresc pe însoțitorii lui Rhodanes și îi găsesc zăcând pe cei urmăriți. Trec pe lângă ei confundându-i cu adevărate cadavre.

În peșteră fugarii tăiaseră cosițele lui Sinonis pentru a se servi de ele pentru a scoate apă. Damas găsește cosițele și i le trimite lui Garmus pentru a-i da de știre că este pe aproape să-i găsească pe fugari. În timp ce Rhodanes și Sinonis zăceau pe marginea drumului, soldații, trecând pe lângă ei, după un obicei ancestral, aruncă unii vestmintele pentru a-i acoperi, alții ce aveau: bucăți de carne și de pâine. Cei care fuseseră paralizați din pricina mierii s-au trezit cu dureri mari: corbii care se luptau pentru bucățile de carne l-au trezit pe Rhodanes și acesta a trezit-o pe Sinonis. Odată ce s-au trezit s-au pornit a drum în direcția inversă celei în care îi urmăsiseră soldații pentru a ascunde mai bine faptul că erau niște fugari. Au găsit doi măgari pe care i-au încălecat și i-au încărcat cu bagajele pe care le transportau cu ei și care proveneau din ofrandele aruncate asupra lor când au fost considerați morți de către soldați. Ajung apoi la un han de unde fug la ora la care piața se umplea de lume. Ajung apoi la un alt stabiliment.

Aici doi frați sunt uciși și oamenii noștri sunt acuzați de crimă, dar apoi sunt eliberați: fratele mai mare dintre cei doi, care își otrăvise fratele mai mic, îi acuzase; dar acesta s-a sinucis ulterior și asta le-a asigurat iertarea, iar Rhodanes a luat otrava pe ascuns.

Apoi au ajuns la un bandit care îi ataca pe trecători și îi mânca. Soldații, trimiși acolo de către Damas, l-au oprit pe tâlhar apoi i-au dat foc la casă. Rhodanes și Sinonis sunt înconjurați de incendiu, de care scapă cu mare greutate ucigându-și măgarii și aruncându-i în foc pentru a-și face un loc de trecere.

Sunt văzuți în noapte de cei care au pus focul; aceștia i-au întrebat cine sunt și ei au răspuns că sunt fantomele victimelor tâlharului; datorită siluetelor lor indecise și subțiri și a vocilor fără timbru ei i-au convins și speriat pe soldați. Au scăpat și de data aceasta din locul acela și au întâlnit cortegiul funebru al unei tinere fete; au fugit să îl vadă; un chaldeu bătrân apare și îi împiedică să o îngroape pe tânăra fată pretinzând că este încă vie (și a fost apoi dovedit că așa era). Bătrânul i-a prezis și lui Rhodanes că va fi rege.

Mormântul tinerei a fost lăsat gol și au fost abandonate numeroase stofe care trebuiau arse pe mormânt împreună cu alimente și băuturi. Însoțitorii lui Rhodanes au profitat, au pus mâna pe unele dintre vestminte și au adormit în mormântul tinerei fete.

Cei care incendiaseră casa tâlharului și-au dat seama, la ivirea zorilor, că au fost înșelați și s-au pornit pe urmele lui Rhodanes și Sinonis pe care îi considerau complicii tâlharului."

(va urma)