La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 30 iunie 2012


Eu: ce cd să pun, Apollodor sau Trenulețul muzical? B. (5 ani): pune mai bine Nervana.

sâmbătă, 9 iunie 2012

TURDA MĂ’SII (5).



Alegeri în oraşul distopic.

Azi am constatat cu surprindere că duminică trebuie să votăm, să ne alegem primarul şi consilierii pentru următorii patru ani. A fost o campanie silenţioasă şi discretă, n-am văzut nici o dezbatere între candidaţii la funcţia de primar. Am văzut doar afişe pe fiecare stâlp şi în fiecare vitrină cu chipul candidaţilor principalelor partide PDL, USL şi PC (care aici are candidat distinct de cel al USL). O să fiu surprins duminică când o să văd pe buletinul de vot o mulţime de aventurieri anonimi, posesori de afişe format A5 distribuite cu zgârcenie pe pereţii caselor străzilor lăturalnice, care vor obţine toţi împreună procentul de 1%. Am receptat din mers doar lozincile lipsite de imaginaţie strigate prin megafoanele autoturismelor de campanie: Ştefănie rămâne la primărie! (PDL) şi Ştefănie pleacă de la primărie! (PPDD).
Aproape că nu a existat campanie electorală dar nu pot zice că asta m-a deranjat. Am priceput de la bun început că este o luptă între două forţe politice şi doi monomachoi: Tudor Ştefănie, fostul şi actualul primar portocaliu şi Cristian Matei, preşedintele PSD Turda.
Cum să alegi între cei doi? Eu când nu mă pot decide apelez la istorie, la exemplele pe care ni le oferă experienţa trecută. În Republica romană exista un interval între magistraturi pentru ca fostul magistrat să poată fi tras la răspundere. Un intermezzo de simplu cetăţean  când nu se mai bucura de imunitate. Să-i oferim cu generozitate domnului Ştefănie o perioadă de simplu cetăţean „turdean”, să poată răspunde (dacă este cazul) pentru gestionarea marilor proiecte europene de ctitorit saline, canalizări şi pavaje, parcuri şi altele asemenea.
Tot în Roma antică magistraturile erau honores et munera, onoruri dar şi corvezi. De aceea, fiind o societate timocratică, nu putea orice linge-blide să aspire la o funcţie politic-administrativă de unde să se căpătuiască. Se căpătuiseră cumva strămoşii, părinţii sau el însuşi înainte să candideze. Ca magistrat îţi purtai însemnele magistraturii cu mândrie, stăteai în loja oficială în amfiteatru, dar apoi trebuia să poţi răsplăti comunitatea cu un act de evergetism din averea proprie (să finanţezi construirea unui apeduct pentru cei din Barbu Lăutaru, de exemplu). Pe când un linge-blide cocoţat în scaunul de primar nu poate face asta decât după ce îşi înfundă mâinile până la coate în avutul public. Mai pe româneşte spus, depinde când ţi-ai construit vila: înainte sau după ce ai devenit primar. Aici este avantaj Cristian Matei.
Apoi trebuie să mă întreb: cine votează în Turda?  O statistică recentă arată că oraşul Turda, fără comunele arondate, are o populaţie de 49 370 locuitori (în 2011, http://www.turdanews.net/articole/actualitate/14962-populatia-turzii-e-in-continua-scadere.html). Deci, rotunjind, cca. 50 000 de oameni. Discutam cu cineva zilele trecute şi îmi spunea că în Turda lucrează cca. 3000 de oameni. Încerc să îmi imaginez ce fac, cum şi din ce trăiesc restul de cca. 47 000. Dacă excludem copiii şi pe cei care lucrează prin Cluj-Napoca, rămân, totuşi,  foarte mulţi pensionari, şomeri şi asistaţi social. Nu am nici cele mai elementare noţiuni de sociologie pentru a putea aprecia cu cine vor vota aceştia. Mă îngrozesc doar când privesc cifrele şi îmi dau seama în ce marasm se zbate oraşul ăsta. Şi mă întreb de ce vrea cineva să fie primar aici.
Plecând de la ideea că un singur vot contează, pentru că altminteri jocul democratic nu are sens, o să votez pentru Cristian Matei primar şi lista de consilieri USL.  Pentru că sunt alergic la feudalism, funcţii viagere şi zâmbete cabotine.      

joi, 7 iunie 2012

NOTE DE LECTURĂ



Citesc în memoriile lui Ilya Ehrenburg (Oameni, ani, viaţă, III, Bucureşti, 1968) impresiile lui despre Moscova NEP-ului (a Noii Politici Economice care din 1921 înlocuieşte „comunismul de război” în Uniunea Sovietică). Socialismul de piaţă de atunci seamănă bine cu capitalismul de speculă / de cumetrie, post 1989 de la noi. Parcă există un pattern al rătăcirilor prin meandrele capitalismului post-socialist:
(p. 103)„Revăzând Moscova am rămas uluit. Plecasem din ţară în ultimele săptămâni ale comunismului de război, iar acum totul arăta altfel. (p. 106) Cartelele dispăruseră, oamenii nu mai erau repartizaţi la diferite întreprinderi. (...) În prăvălii apăruseră unele mărfuri. Ţăranii începuseră să aducă păsări la piaţă. Moscoviţii se mai îngrăşaseră şi erau mai veseli. Acest tablou mă bucura, dar mă şi întrista totodată.
Aici nu e foarte clar dacă autorul e trist pentru faptul că moscoviţii se îngrăşaseră.  Devine clar în paragraful următor:
Într-o zi, după sosirea mea la Moscova, mă oprii încremenit în faţa unui magazin alimentar. Câte lucruri nu erau acolo! Dar cel mai convingător suna firma: Estomac. Burta era nu numai reabilitată, dar şi ridicată pe postament.
Şi analiza propriu-zisă a NEP-ului de către Ehrenburg (p. 110) „Provenienţa socială a nepmanilor era pestriţă. Un fost avocat stagiar, care lucrase timp de doi ani în Comisariatul Poporului pentru Justiţie, se apucă pe neaşteptate să facă negoţ cu biletele pentru vagoanele de dormit. Cunoşteam un poet care prin 1921 recita versuri futuriste la cafeneaua Domino, iar acum făcea speculă cu parfumuri franţuzeşti şi coniac estonian. Fusese deferit justiţiei un fost muncitor de la uzina Gujon, un om care luase parte la războiul civil: furase un vagon de manufactură şi fusese prins din întâmplare: se îmbătase într-un restaurant, spărsese o oglindă; asupra lui s-au găsit opt milioane. Bineînţeles, omul acesta nu semăna cu un burghez din tată în fiu, după cum nu semăna a proletar locotenentul ce fusese altădată  fiul unei proprietărese bogate şi pe care acum mizeria îl adusese în vreo uzină pariziană. Milioanele îi ameţeau pe nepmani; făceau trăsnăi, se ţineau de scandaluri şi dispăreau repede de pe firmament. Rare erau cazurile când vreunul dintre ei punea bani deoparte: oamenii nu credeau în longevitatea n.e.p.-ului, nici în puterea bancnotelor. Hotarul dintre venitul permis şi specula urmărită de lege era imperceptibil. Din timp în timp, G. P. U. Aresta zece sau o sută de afacerişti dintre cei mai întreprinzători: asemenea acţiune se chema a scoate spuma de pe n. e. p.”
Parcă e România de ieri şi azi populată de senatorii melcilor, baronii locali, oamenii ceafă cu bmw, micii întreprinzători îmbogăţiţi din vânzarea spray-urilor şi blugilor turceşti.