La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 24 septembrie 2011

NOTE DE LECTURĂ ROMANE


Geografia pierdută
Ce destin aiurea a avut domnul din imagine. A străbătut lumea (lui) în lung și în lat și a vrut să le spună și altora cum arată. Nici măcar nu știm dacă a vrut să scrie o geografie, dacă a scris-o, dacă a vrut doar să picteze pe un perete o hartă a lumii. A lăsat prin testament surorii sale să expună măcar harta, să o vadă tot romanul. Unde? în porticus Vipsania, undeva în Campus Martius (nici măcar Felippo Coarelli nu știe unde era). A murit și ea și prietenul lui cel mai bun i-a terminat opera. Medievalii ignari și unii moderni i-au furat și paternitatea operei: quem divus Augustus primum per Chorographiam ostendit. Uneori coautorul devine autor principal, când nu citești cu atenție Naturalis Historia a lui Plinius Secundus care spune de 31 de ori cine e autorul hărții sau comentariilor sau a amândurora, whatever.
Ce de cadavre de teorii, cât efort de Quellenforschung germană ca să restituie cioburile acestei hărți. Frandsen, Mannert, Mommsen, Ritschl, Petersen, Müllenhoff, Detlefsen, Schweder, Philippi etc., adică un întreg secol XIX de nemți care știau pe de rost puținele izvoare care au supraviețuit naufragiului geografiei antice. Marele Mommsen, cel adulat de antichizanții ardeleni, credea în 1851 că harta și comentariile anexe erau munca exclusivă a lui Augustus. Singura surpriză a secolului XIX o oferă Schweder care publică în 1876 un text (parțial) inedit: Divisio orbis terrarum. Parțial, pentru că în secolul VIII, la curtea lui Carol cel Mare îl văzuse călugărul irlandez Dicuilus care l-a pastișat în a sa De mensura orbis terrae (o geografie ce ce pretinde inspirată dintr-o mensura orbis făcută în 425 la comanda lui Theodosius al II-lea). Scrierea geamănă, Demensuratio provinciarum era cunoscută mai demult. Până și Mommsen s-a răzgândit după ce a fost publicată Divisio. Încurcate sunt căile filologiei germane: Klotz găsește în perioada interbelică 66 de fragmente pe care le atribuie geografiei pierdute. Era un neamț prea silitor pentru că azi jumătate dintre ele au fost aruncate peste bord.
Ce a lăsat în urmă e un mister. L-a citit Plinius în secolul I și l-au rezumat doi anonimi în Spätantike: cei ce au redactat opusculele Divisio și Demensuratio. Ciudat destin al unei opere ce a modelat viziunea despre oikumene a romanilor. Singura speranță a geografiei pierdute e că a lăsat urme indirecte, că se pot găsi missing links. Divisio orbis terrarum Theodosiana din mappamundi a lui Theodulf, de exemplu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.