TURDA, QUÉBEC, PARIS ŞI RETUR

Canadiano quid frigore pejus ? (II)

Decembrie

În afară de tunelurile din rafie au mai apărut pe trotuar, înfipte, nişte vergele din plastic subţiri înalte de cca. 2 m. Ştiam că sunt rău prevestitoare şi că sunt în legătură cu zăpada care va veni, dar nu putem să ghicesc ce sunt. Am întrebat şi am aflat că erau nişte marcaje indicatoare pentru micile buldozere care urmau să se plimbe pe trotuare pentru a curăţa zăpada.

Primul şoc a fost într-o zi de la sfârşit de noiembrie sau început de decembrie. Părea o zi ca oricare alta, doar că foarte senină, cu un cer curat, sticlos. Am învăţat mai apoi că, în asemenea zile foarte senine, e mai bine să stai în casă. Şocul a fost că în staţia de autobuz mi-a fost atât de frig la mână că am reuşit să fumez doar o jumătate de ţigară. M-am coborât la staţia din campus şi am vrut să traversez parcul pe jos, aşa cum făceam toamna, ca să văd studenţi cum pierd vremea în parcul tipic pentru universitatea nord-americană (aşa mă simţeam şi eu ca Brandon, Brenda, Dylan, Kelly la UCLA). Dar nu am reuşit să parcurg decât jumătate din distanţă şi am simţit că mi se taie respiraţia de frig, drept care am cotit-o spre Pavilionul de Sport. Am intrat şi am început să analizez ce s-a întâmplat şi am decis că m-am grăbit prea tare şi de-aia mi s-a tăiat respiraţia. Dar nu am mai avut curajul să ies afară şi am făcut drumul până la pavilionul unde aveam biroul prin tuneluri. Şi din momentul ăsta până am plecat în România am circulat aproape numai prin tuneluri, ca şobolanii, pe sub tot campusul.

Şi lumina naturală am văzut-o tot mai rar. După-mesele stăteam mai mult în casă şi în weekend-uri preferam să ne facem program „în familie” (citeşte „în casă”). Odată ce a venit Frigul cu F mare posibilităţile de distracţie în aer liber s-au restrâns drastic. Era atât de frig ca fumatul afară (dat fiind că în Canada nu se fumează niciunde în interior) a devenit o aventură. Chiar m-am lăsat de fumat vreo două săptămâni, până când temperatura a revenit la o valoare rezonabilă de - 15°C.

Ianuarie

În decembrie şi ianuarie s-a dezlănţuit infernul de zăpadă, vânturile dinspre Groenlanda şi frigurile de - 40°C. La – 40 nu mai contează cum eşti îmbrăcat şi încălţat, oricum rezişti doar 5-10 minute afară. Când este tempête de neige mai bine stai în casă şi te rogi să nu troznească coteţul de la vânt. I. zicea tot timpul că asta nu e o ţară pentru oameni, numai pentru reni şi urşi polari, şi că nu înţelege de ce dracu’ s-au aşezat aici. E oricum destul de greu de înţeles dar oricum sunt de admirat pentru devotamentul cu care se luptă în fiecare an cu natura. Băsescu a rămas celebru cu zicala lui de o profunzime neînţeleasă de vulg: iarna nu-i ca vara. Ei, în Canada, iarna nu-i deloc ca vara şi totuşi nu îi ia pe nepregătite. Dacă începea să ningă la ora 2 noaptea, atunci ieşeau utilajele de dezăpezire pe stradă însoţite de camioane în care se încărca zăpada. Întotdeauna m-am întrebat unde duceau toată zăpada aia. Probabil undeva la marginea oraşului la o „groapă de zăpadă”.

Am avut şi eu o lopată de zăpadă să curăţ balconul, scările şi să îmi fac o cărare până la containerul de gunoi. Când începea să ningă trebuia să dau de trei ori pe zi zăpada, să o organizez în movile şi să o taluzez, iar în februarie cărarea spre gunoi a devenit un tunel spre gunoi.