Maghrebul gotic
E foarte bine în Paris, e foarte uşor sa te acomodezi aici (cu binele te inveti foarte repede). E capitala unei ţări europene, a unei ţări romanice (ţara soră bogată) nu capitala unei provincii francofone nord-americane. Chiar dacă Quebecul arăta ca un San Malo mai mare (e orăşelul de pe litoralul normand de unde a plecat Jacques Cartier ca sa descopere Quebecul), aerul care se respiră aici e mai familiar.
Stăm într-un apartament fain, aranjat pe gustul lui I. (cu mobilă Ikea, cu tot felul de marionete şi măşti africane, nuiele de lemn în vaze şi, cred, vreo 10 oglinzi pe pereţi). Nu este propriu-zis în Paris, ci în suburbii, în nord, în Saint-Denis (acolo unde e basilica şi mormintele regilor Franţei). Stăm chiar aproape de biserică, dar evităm să ne plimbăm în jurul ei, să admirăm splendida arhitectură gotică, pentru că, lângă, este un carusel cu maşini şi avioane şi B. trebuie dat vreo patru ture şi tot nu e mulţumit. Cartierul e plin de arabi şi negri (sunt şi ceva români, mai ales din sud) şi magazinele şi restaurantele sunt nord-africane, şi produsele din piaţă sunt pentru ei, aşa ca am senzaţia că stăm în Maghreb, nu în Paris. Dar e fain, e totul viu si animat, mâncarea e foarte bună şi cu gust (m-am îngrăşat din nou; am arătat şi eu bine o lună după ce m-am întors din Canada). Ce poti face daca seara leneveşti la un film, bând vin şi mâncând brânză împuţită franţuzească cu măsline.
B. a crescut, vorbeşte de toate, când pe româna, când pe franceză (uneori îşi traduce : a vinitu = est venu, a p(l)ecat = est parti). Se joacă prin parc cu copiii arabi, acasă în curte cu copilul proprietarilor.
Paris, Paris... Oraşul l-am descoperit treptat, luna aceasta, în descinderi de dupămasa în locurile celebre, la vizitat clădiri, monumente, pieţe şi străzi, tot ce se poate vedea din exterior. La muzee mergem pe rând, pentru că răbdarea lui B. e foarte puţină. Am văzut Luvrul. I. a fost deja de două ori şi zice că încă mai are de văzut multe. Muzeul e imens şi ne-a impresionat bogaţia de capodopere şi monumente, pe care le stiam de pe coperţile cărţilor. Am văzut weekend-ul trecut şi Versailles-ul unde am petrecut o zi întreagă (am vazut doar galeriile palatului, apoi Micul Trianon şi grădinile cu tot cu hameau-ul Mariei Antoaneta). N-am mai apucat să vedem Trianonul şi nu ştiu dacă mai mergem odată pentru ca am stat 2 ore la coada să intram. Nici la Vatican, în 2000, când era jubileul şi chiar în ziua gratuită, nu am stat la o coadă aşa de mare. În general, în Paris, fenomenul ăsta al turismului de masă pare scăpat de sub control. Nici nu poţi să te uiţi la ceva ca te ia un şuvoi de oameni care parcă sunt în pelerinaj la sfintele moaşte: trec, se uită absenţi la obiecte, tablouri etc., pozează cu blitz şi îşi bifează că au fost şi acolo.
E haios să navetezi zilnic cu metroul din Saint - Denis în centrul Parisului, din Maghrebul gotic în fosta capitală a Europei modernei. E o navetă pe care aş putea-o face toată viaţa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.